SECŢIUNEA V: CIRCUMSTANŢIEREA

p. 231

Concluziile cercetării amănunţite a ceramicii nu au fost deocamdată formulate, dar, fără îndoială, avem acum o vedere de ansamblu destul de bună. Această a cincea secţiune are drept obiectiv confruntarea cunoştinţelor achiziţionate pe studiul independent al ceramicii cu concluziile altor domenii de cercetare colaterală ale ştiinţelor istorice, respectiv alte cercetări arheologice speciale (cum ar fi locuinţele, obiceiurile funerare, piesele de metal), numismatica, studiul izvoarelor.

În câteva rânduri, de-a lungul lucrării, am consemnat că, poate, unele concluzii sunt surprinzătoare; unele sunt surprinzătoare pur şi simplu, chiar şi pentru autorul lor, iar situaţiile cred că sunt destul de numeroase, fiind suficientă exemplificarea caracterului cultural al ceramicii din necropola de la Sărata-Monteoru sau din aşezarea de la Ciurel. Distanţa faţă de vechile cercetări este considerabilă, şi nu îmi fac iluzii că noile opinii se vor impune uşor, chiar dacă sunt susţinute de argumente tehnice greu de demontat. Inerţia tezelor consacrate este substanţială şi ne marchează – tuturor! – modul de a gândi, devenind un soi de reflexe profesionale. Pentru a exemplifica doar, din propriul traseu: am remarcat de la început contradicţia dintre morfologia oalelor-borcan şi prezenţa “tăviţelor slave”, însă am avut nevoie de câţiva ani pentru a formula ipoteza că aceste obiecte nu au caracter originar slav (o ipoteză îndrăzneaţă poate fi chiar mai dificilă decât argumentarea). Acum un an şi jumătate, în susţinerea celui de al treilea referat, scriam că “...tăviţele sunt o formă împrumutată, sub influenţa prezenţei slavilor într-un teritoriu proxim...”, ceea ce astăzi mi se pare... jenant. A fost necesar cazul extrem al Gropşanilor pentru a pune simpla (copilăreasca) întrebare “dar dacă nu sunt slave?...”, deşi existau suficiente indicii anterioare care să justifice un asemenea impuls. Am dat aceste explicaţii pentru a fi foarte clar că nu “înfierez” nici anumite concepţii, nici o anumită generaţie sau anumite persoane, şi că suntem cu toţii victimele aceloraşi rutine. Statutul de “cercetare” a întreprinderii noastre comune ne obligă însă, permanent, să tentăm nu numai limitele cunoaşterii pozitive, dar şi ale concepţiilor tutelare şi ale rutinelor de lucru.

Concluziile mai vechi privitoare la (pentru a reveni la exemple) ceramica din necropola de la Sărata-Monteoru sau din aşezarea de la Ciurel nu au la bază studii de ceramică, nici bune, nici rele, ci conjuncturi de interpretare. Cazul necropolei este chiar clar: ritualul funerar al mormintelor de incinerare în urnă nu lasă nici un dubiu asupra apartenenţei la cultura slavă primitivă; cum ar fi putut fi urnele – dacă nu slave? Şi totuşi – nu sunt! Afectează această concluzie, cu ceva, caracterul slav al acestor înmormântări? Nici vorbă. Avem, în schimb, o nesperată secvenţă de “convieţuire”, chiar dacă mai puţin fraternă decât s-a imaginat, într-un limbaj sociologic mult mai coerent (unii sunt stăpâni, ceilalţi – slugi). Cazul Ciurelului este ceva mai complicat. Aici “expectaţia arheologică” nu se baza numai pe “prietenia de veacuri...”, ci şi pe ceva mult mai serios: studiile de slavistică erau deja o realitate ştiinţifică, ce oferea modele, de tipul “ceramicii Praga”; or, nu poţi face analogii decât cu lucruri care există, urmând judecăţi deja operabile (gen “ceramica de Praga este lucrată cu mâna; ceramica de la Ciurel este majoritar lucrată cu mâna; deci ceramica de la Ciurel este de tip Praga”). Nu încerc să găsesc scuze pentru nimeni; încerc doar să înţeleg aventura cercetării, pentru a-mi putea suporta propriile erori.

Conjuncturile de cercetare, cum le numeam supra, constituie ceea ce, cu o sintagmă mai explicită, este expectaţia arheologică, ceea ce vrea să spună că, atunci când abordăm un obiectiv, avem aşteptări, ca obiectivul respectiv să fie într-un fel sau altul. Cele două feţe ale aceleiaşi monede se numesc pregătire profesională şi prejudecată, iar când arunci o monedă în aer nu ştii pe ce faţă se va opri. Expectaţia arheologică este un orizont de aşteptare, bazat pe un complex de factori, legaţi de experienţa anterioară; o componentă fundamentală este constituită de lectura izvoarelor istorice. Să facem deci o nouă lectură şi să vedem ce ar fi de aşteptat să găsim în pământ.

MAI DEPARTE, § 17